Mereu caut ceva frumos. Vreau in fiece zi sa citesc, sa vad, sa aud, sa simt ceva frumos, de altfel ziua a trecut in zadar. Vreau sa o traiesc din plin si doar atunci cind emotiile imi pune inima la treaba si aprinde adrenalina in singe imi simt trupul si sufletul viu.
Nu stiu de ce acum mi-am adus aminte de calatoria mea in Romania. “Cheile Bicazului” cred ca a fost o dragoste de la prima vedere. Am mers cu mina pe pietrele reci simtindu-ma parca in alta lume. O euforie ametitoare. La moment doream doar un singur lucru, sa dispara toti oamenii de linga mine, (turisti, vinzatori,masini) pentru a simti natura, muntele, piatra, apa, dar nu a fost sa fie.
Am uitat sa ne bucuram de lucruri simple. Alergam toata ziua pentru a reusi la serviciu, la scoala, la universitate, magazine, dupa copii si nu intelegem nimic din ziua care a trecut. Oare de ce zilele fug deja? Bunica mea imi povestea ca cind era ea tinara zilele pareau foarte lungi, insa cu timpul tot mai scurte. Dar ma abat de la tema, cu toate ca anume din cauza aceasta nu ne mai ajunge timp de fericire.
La un moment lumea se opreste si spui STOP, privesti in jur sa poti sa te orientezi in spatiu si vreai sa fugi, sa te refugiezi un pic, intr-o poienita verde, unde sa mergi descult pe iarba si sa nu ai nimic de facut decit de a savura frumosul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu